Cele două "femei" din Apocalipsa şi destinul lor

 Capitolul 2

Cele două "femei" din Apocalipsa şi destinul lor

 

 

Cartea Apocalipsa prezintă două "femei". Una descrisă în capitolul 12 şi cealaltă în capitolul 17.

Vom desluşi cu atenţie aceste taine cu ajutorul lui Dumnezeu. Spiritul Lui trebuie să ne conducă în toate acţiunile noastre, de aceea nouă nu ne revine nici un merit. Toată slava este a Lui, prin Fiul său ceresc, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos.

În Cartea Apocalipsa sunt prezentate şapte scrisori, adresate celor şapte adunări creştine menţionate şi liderilor acestora. Aici nu este toată istoria creştinismului, cum o prezintă greşit unii, iar capitolul 4,5 şi 12 este o mică retrospectivă a evenimentelor din trecut.

După capitolul 5 încep prezentarea evenimentelor din timpul sfârşitului, şi aici mă refer strict la timpul (anii) de înaintea revenirii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos. Anumite capitole descriu o mare persecuţie a credincioşilor [capitolele 11, 12, 13 (compară cu Daniel capitolul 7:21)], altele descriu mânia lui Dumnezeu, care răzbună pe sfinţii săi şi pedepseşte nelegiuirile lumii (capitolele 6, 8, 9, 16, 19).

În această carte apar două femei. Vom afla mai bine cine este "femeia" din capitolul 12, dacă vom înţelege mai întâi cine este "femeia" din capitolul 17. 

"Femeia" din Apocalipsa 17 este descrisă ca o "cetate mare", care poartă numele de "Babilonul cel mare", a se vedea versetele 18 şi 5. În alte locuri din Apocalipsa, această "cetate mare" este descrisă cu alte trei nume:

1. cu numele de "Sodoma" pentru imoralitatea ei - Apocalipsa 11:8

2. cu numele de "Egipt" pentru idolatria ei  - Apocalipsa 11:8

3. cu numele de "Împărăteasa" arătând poziţia înaltă pe care o are în lume - Apocalipsa 18:7

Oare este vorba despre o femeie literală aici? Nu!

Unii interpretează că această "femeie" ar fi un anume popor antic, care s-a apostaziat, alţii că ar fi o anume religie, care a deraiat de la creştinism, însă la Apocalipsa 18:24 se arată că trebuie să fie ceva cu mult mai mare, bineînţeles incluzându-i şi pe aceştia, deoarece se scrie că: "Şi în ea a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor care au fost înjunghiaţi pe pământ." 

Alţii spun că "femeia" este "lumea înstrăinată de Dumnezeu" - şi în parte au dreptate, însă Biblia merge şi mai departe şi specifică clar că "femeia" este un segment foarte important din această "lume" şi anume, cel mai important segment al ei, pe lângă segmentul politic şi cel economic, conform cu Apocalipsa capitolul 18. 

În cele din urmă "ierarhia" sau "crema" segmentului politic al lumii, va lua o decizie deosebit de şocantă şi atât segmentul politic cât şi cel economic va rămâne înmărmurit:

"Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţie, ci vor primi autoritate împărătească un ceas împreună cu fiara." Ap. 17:12

"Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urâ pe prostituată, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc." Apocalipsa 17:16

Este foarte interesant, că înainte de acest act istoric, unui segnemt important din oamenii din această mare cetate simbolică, Dumnezeu li se adresează milos, cu următoarele cuvinte "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul meu" - Apocalipsa 18:4, dar îi avertizează că dacă nu vor abandona această cetate plină de păcate, se vor face "părtaşi" cu aceste păcate şi vor primi "din pedepsele ei". 

Să fim foarte atenţi şi să băgăm de seamă, că această "chemare de a ieşi", nu se adresează numai în timpul sfârşitului, ea este o necesitate care se adresează şi nouă şi a fost valabilă în toate timpurile erei creştine şi chiar şi înainte de aceste timpuri, deoarece apostolul Pavel scrie următoarele:

"Nu vă injugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu." De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic." 2Corinteni 6:14-18

Cine este deci "femeia" adulteră din capitolul 17? 

Este o cetate mare, un imperiu mondial religios, compus din toate acele sisteme religioase, care sunt dezaprobate de Dumnezeu. Reprezentanţii acestor sisteme, stăpânesc peste oamenii de rând (Apocalipsa 17:15), dar stăpânesc şi peste sistemele politice (Apocalipsa 17:18) şi fac un comerţ prosper cu sistemele economice (Apocalipsa 18:11-19).

Aşadar, ca nu cumva din nepăsare, neştiinţă sau alte motive să facem parte din această femeie adulteră dezaprobată de Dumnezeu, trebuie să existe în noi o mare necesitate de a ne autocerceta dacă suntem în credinţa aprobată de Dumnezeu sau în cea dezaprobata de El: a se vedea şi Matei capitolul 13, 2Tesaloniceni capitolul 2, 2Petru capitolul 2, Epistola lui Iuda, 1Ioan capitolele 2 şi 4, etc.. Deci, atenţie mare! "Necredincios" nu este numai acela care nu crede în Dumnezeu, şi declară pe faţă că e ateu, ci toţi aceia care nu se conformează voinţei lui Dumnezeu, dată prin Fiul său şi apostolii Fiului său - Matei 7:21-27, Apocalipsa 22:15,18,19.

Acum, că am identificat "femeia" adulteră şi dezaprobată de Dumnezeu, din capitolul 17, ne va fi mai uşor să identificăm acea femeie credincioasă şi aprobată de Dumnezeu din capitolul 12, care este persecutată de Satan. Observăm că "femeia" adulteră din cap. 17 este comunitatea mondială a credinţelor dezaprobate de Dumnezeu, prin care lucrează Cel Rău, deci "femeia" din capitolul 12 nu poate reprezenta decât exact opusul "femeii" adultere şi anume comunitatea credincioşilor prin care a lucrat şi lucrează Dumnezeu. Dacă "femeia" adulteră este descrisă ca o "cetate", tot printr-o "cetate" este descrisă şi "femeia" credincioasă (Apocalipsa 21:9-27). Şi după cum "cetatea" adulteră are un nume, "Babilonul cel mare", tot aşa şi "cetatea" credincioasă are un nume, "Noul Ierusalim". Aşadar, dacă "femeia" adulteră nu e o femeie literală, nici "femeia" credincioasă nu este o femeie literală şi dacă "Babilonul cel mare" nu e o cetate literală, nici "Noul Ierusalim" nu este o cetate literală, ci toate aceste denumiri sunt doar simboluri. "Babilonul cel mare" este un simbol ce reprezintă comunitatea mondiala a acelora, care se închină într-un mod neacceptat de Dumnezeu, iar "Noul Ierusalim" este un simbol ce reprezintă comunitatea mondială a acelora care se închină lui Dumnezeu în conformitate cu voinţa sa.

Din acest motiv, "Babilonul cel mare" este o cetate imorală şi idolatră, "mama prostituatelor şi urâciunilor pământului", pe când "Noul Ierusalim" este o cetate sfântă, mireasa şi soţia "Mielului".

"Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, soţia Mielului. Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu" Apocalipsa 21:9,10.

Aşadar "mireasa şi soţia Mielului" sau "trupul lui Christos" sau "biserica lui Christos" este egal cu "Noul Ierusalim", toate simbolizând acelaşi lucru: pe credincioşii aprobaţi, care "păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus" Apocalipsa 12:17.

Îngerul îl îndemnă pe apostol: "Vino să-ţi arăt pe mireasa, soţia Mielului."

În contextul acela, unde anume i-a arătat "mireasa, soţia Mielului"? Căci nu i-a arătat nici o femeie! Oare remarcăm dragi cititori? În schimb i-a arătat o cetate. Dacă această "mireasă-soţie" poate fi numită "cetatea sfântă", această "cetate" semnifică, adică înseamnă ceva. Oare ce anume? Ca să înţelegem ce semnifică, să citim cu atenţie Apocalipsa 21:9-21. Vedem aici o descriere minunată, o cetate îmbrăcată în străluciri măreţe, care semnifică cinstea şi autoritatea pe care o va acorda Dumnezeu "cetăţii". 

În viitor rolul conducerii pământului se va da "poporului sfinţilor Celui Prea Înalt" Daniel 7:18,22,25,27 şi autoritatea cerească va fi dată "adunării lui Dumnezeu" (1Corinteni 1:2) condusa de Christos, ei voi fi noii guvernanţi, judecători şi preoţi protectori ai omenirii din veacul viitor. Toţi credincioşii din epopeea creştină au fost chemaţi să se pregătească pentru a avea parte de această cinste, aşadar noi avem şansa să intrăm în acest viitor guvern, dacă ne păstrăm credincioşi până la moarte:

"Cum! Când vreunul din voi are vreo neânţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia? Deci, când aveţi neânţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care Biserica nu-i baga în seamă? Spre ruşinea voastra zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!" 1Corinteni 6:1-6

Să luăm seama că cetatea aceea din Apocalipsa 21 nu e o cetate vizibilă. Contextul demonstrează că este în chip simbolic descrisă ca "mireasa, soţia Mielului". E simbolul guvernului ceresc, al "sfinţilor Celui Prea Înalt". Descrierea ei e aşadar simbolică.

 

Concluzie

Din relatările Bibliei aflăm că lumea a fost condusă din umbră de religia falsă, numită "Babilon", iar regii au fost doar amanţii sau marionetele în mâna conducătorilor Babilonului de rău augur; aceştia au fost răi, nepăsători şi cruzi deoarece au fost influenţaţi din umbră de Satan Diavolul şi îngerii săi decăzuţi. Ei bine, acest lucru se va schimba şi acest concubinaj se va sfârşi pentru totdeauna la timpul hotărât de Dumnezeu.

Apoi omenirea va experimenta şi o religie atee, când toţi oamenii vor fi chemaţi să se închine statului mondial şi reprezentantului acesteia, numit în Bible "Antichristul acela", ibovnicul Diavolului. 

Când şi acest experiment va lua sfârşit, neaducând pace şi fericire, Dumnezeu va chema la guvernarea lumii un "Mire" şi o "Mireasă", care au dovedit prin viaţa lor că ei merită să fie numiţi pentru această onoare, pentru a fi "Regele" şi "Regina" lumii. Preluarea administraţiei Pământului de către noii conducători se va face la sfârşitul acestei lumi.

  

 

 

Ce este „Babilonul cel mare”, ce înseamnă „căderea Babilonului” şi când va avea loc? Apocalipsa 17

Capitolul 1

Ce este „Babilonul cel mare”, ce înseamnă „căderea Babilonului” şi când va avea loc? Apocalipsa 17

 

 

Prin „Babilonul cel mare” se înţelege de obicei, o poreclă a lumii înstrăinată de Dumnezeu şi ostilă lui, deşi nu este chiar aşa, deoarece această poreclă se aplică doar unui anume segment din această lume nerecunoscătoare faţă de Dumnezeu. Cei care cred în Biblie şi o citesc află că Babilonul cel mare va cădea, că Domnul Isus Christos va domni ca rege peste tot pământul, iar noi ca Mireasa lui, dacă vom fi credincioşi până la moarte, vom trăi fericiţi în împărăţia lui Dumnezeu, ajutându-l ca voia lui Dumnezeu să se înfăptuiască, atât în cer, cât şi pe pământ.

 

A căzut „Babilonul” din Apocalipsa 17? Nu! Dacă nu, când va cădea?

Domneşte regele Isus Christos? Nu! Dacă nu, când va domni?

Trăim deja în împărăţia lui Dumnezeu? Nu! Dacă nu, când vom trăi?

 

Babilonul cel mare este asociat cu religia sau închinarea falsă. Biblia spune clar că Babilonul cel mare va cădea doar după ce va fi devorat de regii pământului (Apocalipsa 17). După această cădere, va urma o religie ciudată. Ea nu va fi o babilonie, cum a fost cea devorată, ci va avea un anume uniformism, care va părea atrăgător, în contrast cu ce a fost mai înainte. De aceea chiar mulţi dintre creştini se vor alătura acestei noi forme de religie.

 

Ce spune Biblia despre această nouă religie a viitorului?

"Prostituata cea mare" Apocalipsa 17:1... Această expresie este o "descoperire" prezentată printr-un simbol, un semn ce are o anume semnificaţie ce trebuie descifrată - Apocalipsa 1:1. Ea este descrisa ca "Cetatea cea mare ...Babilonul cel mare" Apocalipsa 16:19.

Unii tind să explice că ea reprezintă TOATĂ lumea înstrăinată de Dumnezeu. Însă dacă ne uităm cu atenţie, acest simbol NU reprezintă TOATĂ lumea înstrăinată de Dumnezeu, ci un anume segment bine definit din această lume. Spunem asta deoarece ea este plânsă de împăraţii pământului, care mai întâi o pustiesc şi după aceea o plâng şi o jelesc: de asemenea şi negustorii pământului o jelesc, deci Babilonul cel mare nu poate fi toată lumea - Apocalipsa 18:9-19. Împăraţii pământului au reguli clare, comerţul la fel, doar religia falsă e fără cap şi fără picioare, fiind o mare încurcătură, nu degeaba este numită „Babilon” (încurcătură). Prin urmare vedem că, lumea înstrăinată de Dumnezeu din Apocalipsa are trei segmente: Babilonul cel mare (sistemele religioase), împăraţii pământului (sistemele politice) şi negustorii pământului (sistemele economice).

Babilonul cel mare, este un segment important din lumea de înaintea sfârşitului acestui sistem de lucruri, deoarece ea are autoritate peste "popoare, mulţimi, neamuri şi limbi" (Apocalipsa 17:15), opunându-se închinării adevărate, prin urâciunile ei (Apocalipsa 17:4) şi persecutând pe sfinţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 17:6); ceea ce da de înţeles că ea reprezintă aspectul religiosului fals, acea religie care este în dezacord cu închinarea adevărată cerută de Dumnezeu.

Din descoperirea arătată de Dumnezeu, prin Fiul Său Isus Christos, vedem că până la un anume timp spectrul politicului se înţelege de minune cu spectrul religiosului fals (Apocalipsa 17:2), dar la un moment dat, ei se întorc împotriva ei şi o pustiesc, o dezbracă de autoritatea ei, o mânâncă şi o ard în foc (Apocalipsa 17:16), adică nimicesc (scot în afara legii) toate instituţiile şi asociaţiile religioase.

După unii atei de notorietate recentă, religiile şi credinţa "reprezintă cea mai mare ameninţare pentru omenire". Iată ce "reclamă" se poate citi pe un forum de pe internet: "Apariţia religiilor se poate reduce la neştiinţa omenească. Din nefericire, dorinţele şi mecanismul defensiv al minţii noastre au produs un mecanism defensiv care luptă împotriva acceptării trecerii în nefiinţă a propiei noastre entităţi, prin religie şi credinţă. Răsfirarea aceasta asupra societăţii, a fost cea mai mare fatalitate a omenirii şi reprezintă cea mai mare ameninţare pentru omenire, pe lângă distrugerea mediului."

Cum se poate explica această răsturnare bruscă de situaţie? Evoluţionişti ca biologul Richard Dawkins sunt cunoscuţi deja pentru aversiunea şi ura lor faţă de credinţă şi religie. Sunt unii care luptă împotriva credinţei şi religiei foarte inteligenţ şi foarte subtil. După ei o anumită "formă" de credinţă şi religie este bună şi necesară. Cum au ajuns ei la o astfel de concluzie? Răspunsul este în doctrina "teismului social" – o putem numi aşa, deşi este ateism curat. Ce este teismul social? Teismul social, este o doctrină ateistă, care neagă existenţa oricărei divinităţi, spunând că teismul actual - divinităţile actuale, dumnezeii actuali, inclusiv Dumnezeul Bibliei - sunt doar mituri antice care nu mai corespund necesităţilor spirituale ale omenirii şi sunt chiar o piedică în evoluţia socială a omenirii; de aceea ei cred că aceste divinităţi trebuie înlăturaţi, pentru a se face loc "unui d-zeu social care să satisfacă necesităţile actuale ale omenirii".

Unul dintre promotorii acestei noi idei insuflată de Satan Diavolul, a fost Beniamin Kidd, autorul carţii Evoluţia Socială (Social Evolution). La baza acestei noi doctrine a fost observaţia că ateismul tradiţional este neproductiv şi periculos pentru omenire, producând demoralizare şi sterilitate intelectuală, neputând oferi o alternativă viabilă pentru o evoluţie socială (prosperitate, armonie şi fericire) spre cote mai înalte a omenirii.

Aceştia, încearcă să se prezinte ca nefiind ateişti, ci teişti intelectuali, oameni care se declară a fi morali de marcă, care cred într-un "D-zeu Social", la cel mai înalt grad. Acest nou d-zeu va fi un produs tipic al noi gândiri materialiste şi egocentrice a viitorului, un d-zeu conceput să fie pe placul tuturor, care să dea un nou ţel şi o noua concepţie asupra vieţii, asigurând muritorilor o evoluţie socială prosperă şi fericită.

Strategia lor: În prima fază ei vor conlucra cu teismul tradiţional, mulţi reprezentanţi de marcă rămânând în religiile tradiţionale, încercând să modeleze acestea pentru a accepta noua lor viziune. Când se vor simţi destul de puternici, vor manifesta presiuni asupra politicului, pentru a decreta oficial sfârşitul, moartea religiilor tradiţionale şi a dumnezeilor tradiţionali şi naşterea unei noi religii şi a unui „Nou D-zeu”, care va conduce omenirea spre nebănuite culmi de prosperitate materială şi spirituală (după concepţia lor). Acest „nou dumnezeu” va fi statul, întruchipat prin reprezentantul statului, preşedintele. Când globaliştii neo-marxişti vor reuşi să unifice toate statele lumii în unul singur, atunci toată lumea şi tot pământul va avea un singur preşedinte, unul global, poreclit în Biblie, ca „Antichristul acela” (1Ioan 2.18), primul şi ultimul de acest fel.

Consecinţe: Forţarea tuturor oamenilor şi constrângerea lor prin toate mijloacele de a se înscrie în noua religie - Apocalipsa 13:11-18

Urmări: În loc să producă pace şi linişte pe pământ vor crea o şi mai mare debandadă spirituală şi morală şi o mai rapidă distrugere a resurselor pământului - Apocalipsa 11:18, Apocalipsa 9:20,2.

Finalul: Înainte ca aceştia să distrugă tot pământul prin megalomania şi iresponsabilitatea lor - căci acest lucru este posibil printr-un război cu arme chimice, bacteriologice, plus poluarea şi distrugerea mediului, Cel desemnat de Dumnezeu, Regele regilor si Domnul domnilor pământului, Isus Christos va intra în acţiune, pedepsind pe cei vinovaţi şi iresponsabili - Matei 24:21,22, Apocalipsa 19:11-21.

Aşadar abia după acest "teism social" care va fi după „Căderea Babilonului”, putem vorbi despre domnia Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos şi împărăţia sa de o mie de ani, alături de cei ai săi, răscumpăraţi de pe pământ.