Ce spun profeţiile Bibliei despre funcţia Miresei lui Christos şi despre locul funcţiei şi timpul exercitării acestei funcţii?

 

Capitolul 6

Ce spun profeţiile Bibliei despre funcţia Miresei lui Christos şi despre locul funcţiei şi timpul exercitării acestei funcţii?

 

“Mireasa” este un simbol pentru a descrie pe cei aleşi pentru a fi companionii Domnului Isus Christos în împărăţia ş slava sa, el fiind în chip simbolic “Mirele” lor.

 

 Există o părere că în timpul mileniului - cei o mie de ani din cartea Apocalipsa - pământul va fi nelocuit de oameni, că nu va fi nici un om pe pământ, doar Satan şi demonii, pământul servind ca o temniţă pentru aceştia.
   Într-adevăr, Satan va fi legat şi aruncat în Adânc (abysson):

 Apocalipsa lui Ioan 20

1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

 

Acum, problema care se pune este, dacă tot pâmântul este o temniţă a lui Satan, sau numai un loc anume de pe el? Să urmărim câteva texte:

 

Apocalipsa 9:1 N-GFS

GRK: φρέατος τῆς ἀβύσσου
NAS: and the key of the bottomless pit
KJV: the key of the bottomless pit.
INT: pit of the abyss

 1. Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului

Apocalipsa 9:2 N-GFS

GRK: φρέαρ τῆς ἀβύσσου καὶ ἀνέβη
NAS: He opened the bottomless pit,
KJV: And he opened the bottomless pit; and
INT: pit of the abyss and there went up

 2. şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. 

 

Apocalipsa 9:11 N-GFS

GRK: ἄγγελον τῆς ἀβύσσου ὄνομα αὐτῷ
NAS: them, the angel of the abyss; his name
KJV: [which is] the angel of the bottomless pit, whose
INT: angel of the abyss name for him

11. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion.

  

Apocalipsa 11:7 N-GFS
GRK: ἐκ τῆς ἀβύσσου ποιήσει μετ'
NAS: that comes up out of the abyss will make
KJV: out of the bottomless pit shall make
INT: out of the abyss will make with

7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.  

 

Apocalipsa 17:8 N-GFS
GRK: ἐκ τῆς ἀβύσσου καὶ εἰς
NAS: to come up out of the abyss and go
KJV: out of the bottomless pit, and
INT: out of the abyss and into

 

8. Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. - 

Apocalipsa 20:1 N-GFS
GRK: κλεῖν τῆς ἀβύσσου καὶ ἅλυσιν
NAS: the key of the abyss and a great
KJV: the key of the bottomless pit and
INT: key of the abyss and a chain

1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme. 

 

Din textele acestea nu putem face o doctrină că acest loc, numit Adânc, ar fi ceva care ar cuprinde toată suprafaţa pământului şi nu un loc anume de pe el.

 

O altă problemă ar fi, de ce mai trebuie legat Satan, înainte de mileniu, dacă nu are pe cine însela pe pământ timp de o mie de ani? Textul tocmai asta ne spune, că el este legat, pentru ca să nu mai poată avea posibilitatea de a înşela pe o perioadă de o mie de ani. Aceştia ar fi oamenii credincioşi care s-au pocăit după răpirea bisericii adevăraţilor creştini la cer. Ei au rămas pe pământ după judecata lui Dumnezeu, făcută în timplul marilor urgii apocalipstice.  

 

După ce adunarea creştină este rapită în cer, ei sunt transformaţi într-o clipă în fiinţe spirituale, cereşti, şi sunt preoţi şi regi acolo, alături de Fiul lui Dumnezeu şi veghează la trebuinţele de pe pământ ale oamenilor. Deci biserica, adunarea creştină nu poate să fie fără activitate în timpul miei de ani, tocmai de aceea sunt destinaţi a fi preoţi şi regi peste pământ. 

Textul Bibliei spune clar asta, arătând funţia de preoţi şi regi ai creştinilor, arată timpul exercitării acestor funcţii şi anume un timp de o mie de ani şi deasemenea specifică foarte clar locul unde îşi vor exercita aceste funcţii în acest timp bine delimitat:

- şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi (funcţia) pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. (Apoc.1:6)

- Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi (funcţia) pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ (locul exercitării funcţiei)!" (Apoc.5:10)

- Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi (funcţia) ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi (funcţia) cu El o mie de ani (timpul exercitării funcţiilor). (Apoc.20:6)

 După ce toata lumea o să audă Evanghelia, spre mărturie, va veni sfârşitul acestei lumi rele - Matei 24:14. Aceasta se va face la revenirea Fiului lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru, care prin puterea sa va împărăţi lumea care va veni, alături de sfinţii săi fraţi creştini. Ce se va produce la acest sfârşit? Ce se va sfârşi? Cum se va lua în stâpânire lumea veacului care va veni? Prin judecata şi supunerea tuturor naţiunilor. Acest lucru nu se va face fără opoziţie, regii adică conducătorii pământului nu îşi vor ceda locul de bunăvoie şi vor întărâta multă lume să li se alăture. Cine nu se va supune de buna voie, fie evreu, fie de alt neam, fie ateu, agnostic sau păgân, va fi distrus. Nici un nesupus nu va intra în regatul de o mie de ani - a se vedea scena din Apocalipsa cap 19.

 
"Cornul" în viziunea biblică înseamnă rege, conducător - Apocalipsa 17:12.  Cartea Apocalipsa şi cartea lui Daniel vorbesc de "coarne". Ultimul "corn", arătat în cartea lui Daniel, va fi Antichristul, ultimul dictator al lumii, care va uni toate ţările împotriva lui Dumnezeu. Cine i se va alătura, va avea aceeaşi soartă ca şi el.

 

Cum va fi regatul de o mie de ani pe pământ?

 

Mileniul descris în cartea Apocalipsa, este un timp în care Arhitectul şi Stăpânul Universului, Dumnezeul Atotputernic - Dumnezeul Bibliei, prin Regele său desemnat - Domnul Isus Christos (Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă acelaşi lucru "Unsul"), va demonstra că într-o mie de ani, va eclipsa toate realizările "împărăţiei lumii" (Apocalipsa 11:15), şi va instaura o lume armonioasă, în care va locui dreptatea, pacea şi fericirea.

În opoziţie cu credinţele religiilor păgâne, Biblia declară că morţii aşteaptă judecata, însă ei nu vor fi judecaţi deodată. Biblia descrie trei tipuri de judecăţi, în afară de judecata care începe de la casa lui Dumnezeu - 1Petru 4:17:

"Căci suntem în timpul când judecata începe de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?"

Evreii “mozaici” (care ţin legea lui Moise) nu se mai pun aici, căci ei nu mai sunt casa lui Dumnezeu, ci creştinii sunt acea casă acum, aşadar evreii mozaici au fost judecaţi şi pedepsiţi, iar casa lor a rămas pustie - Matei 23:38: "Iată, vi se lasă casa pustie". Lor li s-a luat statutul de evreu spiritual: "Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile celor care zic că ei sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei" Apocalipsa 2:9.

 

Să cercetăm ce declară Biblia despre cele trei judecăţi viitoare:

1.Despre judecata celor vii, a tuturor neamurilor (inclusiv a celor din statul Israel) la sfârşitul acestei lumi: Matei 24:14, Matei 25, Apocalipsa 19:1-21

2.Judecata finală de la începutul mileniului, de la tronul alb: Apocalipsa 20:11-15. Aceasta este judecarea tuturor morţilor, care nu fac parte din adunarea creştină credincioasă, care a fost răpita la cer înainte de începerea miei de ani.

 

3.Despre judecata acelor indivizi ce au rămas în viaţă şi a urmaşilor acestora care se vor naşte în regatul de o mie de ani: Isaia 65:17-25, Mica 4:14, Matei 19:27-29, Luca 19:11-27

 

Membrii care fac parte din “Mireasa” - Adunarea (Biserica) creştină vor învia în perioada numită "ziua Domnului" - Apocalipsa 1:10, ca să asiste şi ei la judecată - Apocalipsa 2:26,27: "Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit şi eu de la Tatăl meu."

Dupa înviere, membrii "Adunării Creştine" nu mai au dreptul la căsătorie - Matei 22:30, căci după învierea lor ei sunt făpturi noi, fiind răpiţi în cer şi transformaţi ca să fie ca Isus Christos, Domnul lor, de natură cerească, dumnezeiască - 2Petru 1:4. Acolo ei sunt puri şi neutrii din punct de vedere sexual, ca îngerii, şi pentru totdeauna ei aşa rămân. Ei vor asista în calitate de judecători la toate aceste trei tipuri de judecăţi - 1Corinteni 6:1-3, judecând chiar şi pe îngerii căzuţi.

Biblia scrie clar că ceilalţi morţi, care nu fac parte din Adunarea creştină, învie numai la judecata de la tronul alb, la începutul mileniului - Apocalipsa 20:11-15. Propoziţia "Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani" din Apocalipsa 20:5 nu apare în toate manuscrisele, iar contextul din Apocalipsa 20:11-15 nu arată aşa ceva.

Aceia care rămân pe pământ după răpire şi intră în regatul de o mie de ani de pe pământ, sunt numai oameni vii, care s-au pocăit în timpul judecăţii apocaliptice. 

În mia de ani, nucleul societăţii terestre va fi familia, naşterile vor continua, vor fi mulţi copii şi oamenii vor popula din nou Pământul. Moartea încă va mai exista, dar va lovi numai pe păcătoşii care vor comite păcate grave, capitale, deci vor fi şi păcatosi, care vor muri, care se vor răzvrăti, chiar şi în mileniu:

"Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani, va fi încă tânăr şi cel care va muri la vârsta de o sută de ani, va fi blestemat ca păcătos." Isaia 65:20

 

După judecata descrisă la Apocalipsa 19, hoiturile vor fi devorate de animale - Apocalipsa 19:17,18, dar în scurt timp condiţiile atmosferice din mileniu se vor schimba, va fi o clima excelentă peste tot şi chiar şi pe vârful munţilor vor fi bogate terenuri agricole, păduri, livezi şi păşuni, iar animalele vor trece toate la vegetarianism. Soarele nu va mai dogorî, fermentaţia şi putrefacţia va fi minoră, animalele vor avea hrana diversificată şi bogată, vor fi toate vegetariene ca şi oamenii. De aceea morţii, care mai rămân după "ospăţul" animalelor, vor trebui strânşi şi îngropaţi - Ezechiel 39:12-16 - Isaia 66:22-24. Profeţia din Isaia nu arată că aceşti morţi ar fi vii şi s-ar chinui în foc, ci mai degrabă că trupurile lor sunt lăsate aşa până vor putea fi strânse, ele fiind "un dezgust", o avertizare pentru toţi.

 

După mia de ani, când Satan va fi dezlegat, el va ieşi să înşele neamurile şi va înşela pe mulţi, dar nu pe toţi. După pedepsirea lor, fiind arşi de un foc ceresc, căzut pe ei din ceruri, nu va mai exista nici o altă controversă sau revoltă. Atunci, păcatul şi moartea va înceta definitiv. Toate creaturile, fie din cer, fie de pe pământ, vor fi învăţat o lecţie de neuitat: Dumnezeu nu tolerează păcatul la nesfârşit şi nu iartă pe cel care nu se supune lui.

 

 

 

 

 

Marşul pentru cucerirea împărăţiilor acestui veac

 

Capitolul 5

Marşul pentru cucerirea împărăţiilor acestui veac

 

 

În Luca 19:11-27 există o pildă interesantă care se termină astfel:  

Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea." 

 

Aflăm din această pildă că omul de neam mare este Isus, el se duce într-o ţară îndepărtată, adică cerul, ca să-şi ia o împărăţie; apoi el vine înapoi ca să conducă ţara pe care a primit-o şi ca să ceară socoteală robilor săi pe care i-a înzestrat cu o parte din avuţia sa, eliminând mai apoi pe cei care îl refuză. Exact acest lucru se arată în Apocalipsa între capitolele 5 şi 19, care este un marş victorios al cuceririi împărăţiilor acestui veac şi apoi legarea şi întemniţarea lui Satan Diavolul prezentat în capitolul 20. 

 

Din cartea Geneza vedem pedepsirea lumii de înainte de potop, printr-o urgie mare, dar şi salvarea unora din lumea aceea a violenţei, din cartea Exodul vedem pedepsirea Egiptului asupritor, prin cele zece urgii, dar şi salvarea lui Israel din robie, iar din cartea Apocalipsa vedem pedepsirea unora şi salvarea altora. Vedem în aceste scenarii că mai întâi a fost pedeapsa şi apoi salvarea. Acest şcenariu de cucerire şi pedepsire a celor răi începe la capitolul 6 din cartea Apocalipsa.

 

Cine este Călăreţul de pe calul alb?

 
Apocalipsa 6:

1. Şi am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi din cele şapte peceţi, şi am auzit pe una din cele patru fiinţe zicând cu glas ca de tunet: Vino şi vezi.
2. Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cununa şi a pornit ca un biruitor ca să biruiască.

 

Vedem din text că acest călăreţ are o cunună de biruitor.

În cartea Apocalipsa cununa este asociată cu victoria finală:

Apocalipsa 2:10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii." 

Cine poartă această cunună în textul citat? Domnul Isus! De ce i s-ar da Satanei o cunună? De ce ar fi numit Diavolul un biruitor şi nu Domnul Isus?

Iată şi textul care confirmă această concluzie:

Apocalipsa 14:14. Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. 

Iată şi un alt text ca dovadă extraordinar de precisă a identificarii corecte!

Apocalipsa 19:11. Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.

În această dovadă găsim şi rolul călăreţului în această misiune biruitoare:

1. Să judece pe cei de pe pământ ca “Regele regilor şi Domnul domnilor” de pe pământ, cum spune şi Biblia că el va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi (Ioan 5:27, 2Timotei 4:1)

2. Să se războiască întru dreptate cu toţi cei care îi contesta autoritatea, soldaţi sau civili, robi sau oameni liberi, mici sau mari, cum se arată la Apocalipsa 19:18.

 

Atenţie mare deci! Să nu ne lăsăm influentati de diferiti autori. Ar fi inconsecvent sa se interpreteze caleratul alb, ca intr-un loc ar reprezenta pe Satan Diavolul şi în alt loc ar reprezenta pe Isus Christos.

Satan a biruit lumea de mult. Nu ar avea ce birui.

Apocalipsa 12:9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 

 

Tocmai de aceea începând de la capitolul 6 al cărţii Apocalipsa, ni se prezintă eliberarea treptată a lumii ascultătoare de sub tirania celor răi.

 

 

 

 

 

Există “şansa” de împăcare cu Dumnezeu a celor morţi ca nepocăiţi? Ce spun profeţiile Bibliei?

 

Capitolul 4

Există “şansa” de împăcare cu Dumnezeu a celor morţi ca nepocăiţi? Ce spun profeţiile Bibliei?

 

Motivul de prezentare al acestui capitol este de a ajuta oamenii să se pocăiască spre slava lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi a Domnul Isus, Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru, pentru că ne iubeşte pe toţi (Ioan 3:16) şi doreşte ca toţi să fim mântuiţi din păcat şi moartea eternă (1Timotei 2:1-4)! Dar oare toţi oamenii doresc asta? Şi oare Dumnezeu îi va salva cu forţa pe cei care nu doresc asta? Universaliştii spun că da, după ei chiar şi Satan va fi mântuit în cele din urmă, pentru că, spun ei, există timp berechet. Această doctrină are diferite ramuri, una dintre ele fiind semiuniversalismul, care admite că deşi nu vor fi toţi oamenii salvaţi, totuşi tuturor li se va da o şansă de împăcare cu Dumnezeu, în regatul de o mie de ani. Poziţia acestora este dezbătută în cele ce urmează.

 

Ei spun că versetele despre judecată trebuie studiate din mai multe unghiuri şi cred ca oamenii care au murit ca păcătoşi nu ar trebui judecaţi pentru ce au făcut înainte de a muri, ci după ce vor face după ce vor învia. 

 

Este evident că Biblia vorbeşte despre o înviere şi că la această înviere vor învia toţi cei morţi, însă ei dau ca dovadă doar texte în care nu se vorbeşte ce se întâmplă la înviere, ca de exemplu Ioan 11:20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. 21. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! 22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu."23. Isus i-a zis: "Fratele tău va învia." 24. "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi."

 

Dar textele care vorbesc despre ce se petrece la înviere sunt foarte clare şi exclud orice reinterpretare de tip universalist sau semiuniversalist:

Apocalipsa 20:11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc. 

 
Ei susţin că faptele despre care se vorbeşte la versetul 12, ar fi de fapt faptele ce le-au făcut aceştia după înviere. Dar conform cu mărturia celor scrise în Biblie – judecata se face după faptele făcute înainte de a muri şi nu cum cred aceştia, că morţii vor fi judecaţi după faptele ce le vor face după înviere. 

 

          Ce înţelegem prin "judecată", din punct de vedere biblic? Dacă mergem la un dicţionar, putem vedea că este cercetarea unui caz. Schimbă Biblia această noţiune? Nu, căci şi în acest caz este pârât şi reclamant, pârâţii suntem noi, oamenii, iar noi suntem pârâţi de Satan care este reclamantul, justiţiarul făţarnic şi fals şi suntem acuzaţi zi şi noapte în faţa justiţiei divine; şi bineânţeles Diavolul face tot posibilul ca să cădem şi el să aibă dreptate, cum a făcut în cazul lui Iov (dovezi: Iov capitolul 1 şi 2 cu Apocalipsa 12:10). 

 

Totuşi, universaliştii şi semiuniversaliştii se agaţă de un verset, care în opinia lor ar garanta interpretarea celor spuse în Apocalipsa 20:12, în modul văzut de ei. Ei fac trimitere la Matei 12:31,32 şi întreabă: “Despre ce fel de iertare poate fi vorba în veacul viitor? Şi ce rost avea să le spună acestora despre o iertare, dacă nu ar exista aşa ceva în veacul viitor?”

 
Matei 12:31,32 “De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” BVDC

 
Prin prisma acestui verset vedem că există un păcat capital, care nu se iartă nici în acest veac (deci înainte de înviere) şi nici în cel viitor (deci după înviere). Iar cine nu primeşte iertare nu poate fi mântuit nici acum, în acest veac, nici în veacul viitor. Ei au tras o concluzie greşită, crezând că cei care vor păcătui în acest fel în veacul viitor vor fi oamenii din acest veac, care au fost înviaţi şi li s-a dat o şansă la viaţă eternă, dacă se vor îndrepta, iar ei nu au făcut-o.

 
          Ei merg pe ideea că dacă oamenii aceia care vor păcătui în viitor, nu sunt din veacul acesta, atunci de unde sunt, căci alţi oameni nu există? 

 

Ei bine, aceşti oameni într-adevăr încă nu există. Dar vor exista. Ei sunt oameni din acel veac viitor, născuţi în acel veac viitor. 

 

Dar universaliştii şi semiuniversaliştii întreba nedumeriţi, cum se poate aşa ceva, dacă la înviere oamenii nu se mai căsătoresc ci sunt ca îngerii?

 

Marcu 12:25. Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

 

Acest verset vorbeşte doar de cei care vor învia şi noi nu am spus că oamenii care se nasc în regatul de o mie de ani de pe pământ, vor fi al acelora care au inviat.

 

Este clar că cei ce se nasc în veacul viitor nu sunt născuţi de către cei care vor merge la cer (Apocalipsa 15:2), ci de către aceia care au rămas pe pământ după judecăţile şi urgiile (plăgile grozave) făcute de către îngerii sfinţi (Apocalipsa 8:1-13), din porunca lui Dumnezeu (Apocalipsa 15:3,4). Observaţi expersia acelor mântuiţi care cântă în cer „şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta”; acest eveniment se petrece după răpirea Miresei lui Christos, cei care se pocăiesc după răpire, pierzând premiul ceresc, având doar harul să trăiască pe pământ.

 

          Aşadar Matei 12:31,32 dovedeşte două lucruri:

1. Acest verset dovedeste clar, că jerftfa "Mielului lui Dumnezeu” (Ioan 1:29) care este Isus Christos, nu are puteri nelimitate, cum cred greşit cei ce sustinut mântuirea universală şi cei numiţi semiuniversalişti (care cred în şansa a doua de pocăinţă). Această jertfă are putere de ispăşire numai peste aceia care cred în ea, conformându-se procesului naşterii din nou, din apă şi duh sfânt; aici intră şi pruncii şi copiii credincioşilor, care sunt consideraţi sfinţi, dacă sunt educaţi în sfinţenie, în virtutea angajamentului părinţilor: "Cât despre mine, eu şi casa mea voi sluji pe Yehowah" (Iosua 24:15). 

 

Altfel, de ce ar mai da Dumnezeu o şansă de pocăinţă cuiva pe care nici în acest veac nu l-a putut ierta? E nonsens şi pe deasupra păgubos să bagi un lup în staulul oilor (Isaia 26:10). De aceea spune Domnul Isus ca cei ce săvârşesc fărădelegea acum, în acest veac, vor fi smulşi şi arşi de îngeri la sfârşitul veacului acestuia (Matei 13:39-41), tocmai ca în veacul viitor să nu facă din nou tulburare păcii şi ordinii lăsate de Dumnezeu.

 

2. Desigur, textul din Matei 12:31,32 dovedeşte clar că în viitorul numit “regatul de o mie de ani” (atenţie: dar numai aici, nu şi după mia de ani), se vor face anumite păcate (de către oamenii de pe pământ, şi nu de către cei răpiţi la cer), care unele vor putea fi iertate, iar altele, cele de hula împotriva duhului sfânt, nu vor putea fi iertate, nici atunci. 

 

Biblia arată ca oamenii care au făcut nelegiuirea au drept numai la o singură viaţă, nu la două vieţi cum susţin semiuniversaliştii sau mai multe vieţi cum susţin universaliştii!

         Iată şi dovada din Sfânta Scriptură:

“Cine crede în Fiul are viata veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan.3:36)

 

Aşadar în versetele din Matei 12:31,32 nu poate fi vorba de oamenii care nu s-au pocăit în acest veac, ci de oamenii care se vor naşte în regatul de o mie de ani, cum arată profeţiile din Isaia 11:1-9, Isaia 65:17-25

 

După răpire (Apocalipsa 11:3-12), cei care se pocăiesc rămân pe pământ (Apocalipsa 11:13): “Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.” 

Aceştia pierd cerul ca răsplată, dar primesc ca moştenire dreptul de a trăi etern pe pământ. Aceşti oameni pocăiţi (care vin la pocăinţă după răpire, compară cu Apocalipsa 15:2-4) vor repopula pământul în timpul regatului mesianic de o mie de ani, deoarece plăgi uriaşe vor împuţina drastic populaţia de pe pământ (Apocalipsa capitolul 8), iar în final vor fi eliminaţi toţi cei nesupuşi (Apocalipsa 19).

 

Ce se întămplă cu un om nemântuit după ce moare? Oare este el înviat în mileniul mesianic sau după mileniul mesianic ca să mai trăiască o sută sau două sute de ani în care să fie educat pentru a primi pocăinţă şi mai apoi testat, cum cred cei ce susţin aşa ceva? Arată Biblia aşa ceva? Nici vorba!

          Ce arată Biblia:

“Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata” (Evr.9:27)

          Ce spune acest verset? Că după ce mor păcătoşii, ei trebuie judecaţi. Ce înseamnă a fi judecat ca necredincios? Nicidecum încă un drept la o viaţă de o sută sau două sute de ani! Ci osanda!

“Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.” Luca 11:32

          Cum defineşte DEX-ul cuvântul "osândă":

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.)

1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva.

2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).

Sursa: DEX '98

OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2) Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se) osândi 

 

Are Biblia un alt punct de vedere despre osândă? Nu, ci o defineşte ca nimicire:
2Petru 3:7. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

 

          Sfinţii vor judeca lumea (1Corinteni 6:2), printre care sfinţi vor fi şi cei din Ninive de pe timpul profetului Iona; au fost sfinţi deoarece s-au pocăit la mesajul profetului iar verdictul lor, vedem că este osânda, nicidecum scuza.

 

Universaliştii şi semiuniversaliştii dau ca dovadă Matei 21:31într-o manieră necontextuală, scriind că unii vor merge înaintea altora în regatul lui Dumnezeu. Însă contextul spune că cei din aceste categorii de oameni (vameşii şi curvele), se pocăiau mai repede ca şi conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului şi astfel intrau în regatul lui Dumnezeu, cât despre ceilalţi nici vorbă să intre, dacă nu se pocăiau: “Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” Matei 23:33

 

Un alt text la care face apel universaliştii şi semiuniversaliştii este Luca 10:12. “Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. 13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă. 14. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.”

Apoi întreabă:

“În ce sens va fi mai usor? Nu vor muri de tot? Horazin şi Betsaida vor fi date morţii complet iar Tirul şi Siodonul doar pe jumătate?”

 
          Răspunsul este nu. Sensul din aceste fraze este că păcatul înfăptuit de ei va fi mai grav ca cel făcut de ceilalţi. De exemplu, cel care sparge un magazin pentru că nu are ce mânca comite un delict, dar nu aşa de grav ca cel care are ce mânca, dar jefuieşte acelaşi magazin şi aceeaşi sumă pentru ca să fure banii pentru jocuri de noroc şi alte lucruri de acest gen. Ambii vor primi aceeaşi osândă, condamnarea la închisoare. La fel va fi şi cu cei care au păcătuit voit şi în continuu, şi nu s-au pocăit în această viaţă. Cel care fură că nu are ce mânca nu se poate justifica, deoarece ar trebui să lucreze, iar dacă nu poate să apeleze la ajutorul statului, iar cel care fură pentru risipă şi senzaţii tari, nici măcar nu poate deschide gura: “nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu.” 1Corinteni 6:10 

 

          Apoi aceştia aduc în dezbatere anumite profeţii, plasând la finalul versetelor un mic comentariu: “Ezechiel 16:53. Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor, 54. ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere. 55. Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăşi la starea voastră de mai înainte.”
Comentariul lor: “Una din multele dovezi că până şi cei mai nenorociţi oameni din trecut, nu din cei ce se nasc în Mileniu, vor fi înviaţi.”

 
          Dar textul acesta nu vorbeşte de învăţarea, probarea şi mântuirea celor din profeţie în mod explicit şi contextul biblic nu permite această înţelegere (a se compara cu Galateni 5:19-21). Textul vorbeşte doar de învierea lor şi în acest cadru se va produce judecata. Sodoma şi celelelte cetaţi pedepsite, când vor vedea că au fost alţii şi mai răi ca ei, vor avea o ruşine mai mică - ca să spun aşa - pe când curva cea mare Ierusalimul antic din acel timp - va avea cea mai mare ruşine, văzând că ei au făcut lucruri cu mult mai detestabile ca Sodoma şi Samaria, ca de exemplu arderea copiilor în foc (Ezechiel 20:31), deci rusinea lor va fi deplină. Dar asta nu le va aduce mântuirea.

 

O altă profeţie prezentată de ei şi scoasă din context este din
Ieremia 48: 42. Astfel Moabul va fi nimicit de tot şi nu va mai fi un popor, căci s-a semeţit împotriva Domnului. 43. Groaza, groapa şi laţul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul. 44. Cel ce fuge de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul. 45. Fugarii se opresc sleiţi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului şi mistuie laturile Moabului şi creştetul capului celor ce se fălesc. 46. Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoş este pierdut! Căci fiii tăi sunt luaţi prinşi de război, şi fiicele tale, prinse de război. 47. Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul." Aceasta este judecata asupra Moabului.” 

 

Comentariul lor este următorul: “Vor fi aduşi înapoi la viaţă doar pentru a li se spune că trebuie să moară?”

         Textul nu vorbeşte de înviere. Este vorba de cei vii din acel timp, care au fost duşi în robie de babilonieni şi au fost eliberaţi de Cirus "după mult timp". Aşa apare în traducerea unui distins şi bun traducător, bun şi lăudat cunoscător al limbii ebraice antice: "Dar voi aduce înapoi pe Moab din captivitate după mult timp".  

 

 Şi da, la înviere toţi păcătoşii se vor confrunta cu lista păcatelor lor sumarizate în câteva capete de acuzare, apoi vor muri ruşinându-se în plâns şi scrâşnind din dinţi împotriva profeţilor falşi care i-au înşelat şi i-au dus la o pierzare ruşinoasă, dureroasă şi veşnică (Matei 13:37-43).

 

O altă profeţie prezentată greşit de aceştia este din Ieremia 49:35-39 ce prezice deportarea elamiţilor de către babilonieni şi repatrierea lor de către regele eliberator, persanul Cirus. Tabloul profetic de aici nu are nici o legatură cu învierea şi nu prezintă nimic în sprijinul doctrinei universaliste sau semiuniversaliste.

 
          Aceştia prezintă la fel de greşit cele scrise în Psalm 22:27. “Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.” apoi întreabă: “Psalmistul vede că sunt aceeaşi oameni din vremea sa, altfel cum să îşi aducă aminte?"

 
          Nici vorbă. Contextul din acest psalm, versetele 22,23,25 arată că Dumnezeu va fi lăudat şi din această pricină atunci când Dumnezeu va cerceta pământul prin nişte judecăţi (urgii) grozave, iar cei ce vor lua aminte la ce au auzit, îşi vor aduce aminte de Dumnezeu, se vor pocăi şi se vor închina lui. 

 

Acest timp este descris şi în alte locuri unde scrie despre acelaşi lucru: Apocalipsa 7:9,10, Apocalipsa 15:3,4. Acest timp nu este în regatul de o mie de ani, ci înaintea lui, în timpul marelui necaz, după cum scrie "ei vin din necazul cel mare" Apocalipsa 7:14 şi nu “ei vin din mormânt”.

 

          Aceştia întreabă citând Ieremia16: 19. “Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor!” – “Care părinţi? Cei ce le-au dat naştere în Mileniu le-au spus aceste cuvinte? Sau e vorba de cei din trecut ce vor învia?”

 
          Neamurile acestea îndepărtate sunt toţi cei care au primit mărturia despe Dumnezeul adevărat, vestită prin vestea bună a Fiului său, inclusiv de cei ce vin din necazul cel mare (Matei 24:14, Apocalipsa 7: 9,10, Apocalipsa 15:3,4), deci nici aici nu putem vorbi de un text despre înviere.

 

  Aceştia citează Romani 2:12 în sprijinul argumentaţiei lor, deşi nu se vede nici o logică, care să o confirme:

“Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”

        Textul din Romani 2:12 este clar, nu ai cum să îl interpretezi, numai după cum scrie.

 
1. Se vorbeşte de cei care au păcătuit având sau nu legea lui Dumnezeu, dată prin Moise. Naţiunile care nu au avut această lege, nu vor fi judecaţi după această lege, însă cei care au avut-o, vor fi judecaţi după aceasta lege, la înviere. Nu este vorba de timpul din Mileniu.
2. În regatul lui Dumnezeu toţi oamenii vor avea legea lui Dumnezeu, dată prin Christos, de aceea textul nu se aplică la cei din regatul mesianic. Nu văd cum ar sprijini doctrina universalistă sau semiuniversalistă, din moment ce vorbeşte pe pieire.

 

          Aceştia fac următoarea remarcă: “În Ioan 14, Domnul Isus spune că se duce să pregătească alor Săi un lăcaş în cer, în timp ce mulţimilor nemântuite le spune că cei blânzi vor moşteni Pământul - Matei 5:5"

 
         Nu este nici o contradicţie ideologică, cerul şi pământul este moştenirea acelora care fac parte din adunarea creştină adevărată. Dumnezeu a umblat pe pământ în timpul când exista grădina Edenului şi a vorbit gură către gură cu Adam, deşi în mod invizibil. La fel vor face şi creştinii credincioşi, dacă vor fi credincioşi în toate, fiind puşi regi şi preoţi peste oamenii de pe pământ care vor trăi în regatul de o mie de ani, guvernând peste aceştia împreună cu Christos, Fiul lui Dumnezeu, sub poruncile Tatălui nostru ceresc. 

 

Nu se poate susţine că prin "cei blânzi" din acest text se înţelege că aceştia s-ar fi îmblânzit în regatul de o mie de ani ai lui Christos, aşadar că sunt oamenii indiferent cât au fost de răi de la Adam şi până la regatul de o mie de ani; Biblia nu susţine aşa ceva, de aceea susţin că sunt doar cei vii, care au supravieţuit marelui necaz prin pocăinţă şi urmaşii lor care au repopulat planeta pământ. 

 
        Aceştia mai aduc în discuţie Isaia 25:7 şi îl comentează spunând că tuturor celor de pe Pământ, indiferent cât de răi ar fi murit, la înviere li se va lua de pe ochi valul de minciună şi babilonie şi vor vedea bine şi vor fi adăpaţi şi hrăniţi spiritual cu adevăr.

 
         Dar oare despre ce perioadă a istoriei omenirii este vorba?
Dacă citim Apocalipsa 7:14 acolo se vorbeşte de o mulţime mare formată din toate popoarele, care ies din necazul cel mare. Dar aceste popoare au fost triate semnificativ de plăgile uriaşe ce au decimat populaţia pământului în timpul marelui necaz. Păcătoşii incurabili au fost înlăturaţi de aceste plăgi înspăimântătoare (Apocalipsa capitolul 8), deoarece nu au vrut să asculte şi să se supună evangheliei mântuirii, iar cei ce au scăpat ascunzându-se, au fost şi ei eliminaţi (Apocalipsa 19). După aceste evenimente groaznice, a rămas totuşi un număr semnificativ de oameni pe pământ, care s-au pocăit, după ce Mireasa lui Christos (creştinii adevăraţi) au fost răpiţi.

 

Mulţi nu cred că după răpire ar mai putea fi vorba de pocăinţă. Dar dacă nimeni nu rămâne pe pământ, după ce păcătoşii incurabili mor, de ce mai este nevoie de judecători (Matei 18:19)? Şi de ce ar mai trebui legat Satan pentru o mie de ani, dacă pe pământ nu ar mai fi oameni care să poată fi înşelaţi (Apocalipsa 20:7-10)? Şi atunci într-adevăr iertarea, despre care vorbeşte Domnul şi Mântuitorul nostru la Matei 12::31,32 este spusă fără rost.