Există “şansa” de împăcare cu Dumnezeu a celor morţi ca nepocăiţi? Ce spun profeţiile Bibliei?

 

Capitolul 4

Există “şansa” de împăcare cu Dumnezeu a celor morţi ca nepocăiţi? Ce spun profeţiile Bibliei?

 

Motivul de prezentare al acestui capitol este de a ajuta oamenii să se pocăiască spre slava lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi a Domnul Isus, Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru, pentru că ne iubeşte pe toţi (Ioan 3:16) şi doreşte ca toţi să fim mântuiţi din păcat şi moartea eternă (1Timotei 2:1-4)! Dar oare toţi oamenii doresc asta? Şi oare Dumnezeu îi va salva cu forţa pe cei care nu doresc asta? Universaliştii spun că da, după ei chiar şi Satan va fi mântuit în cele din urmă, pentru că, spun ei, există timp berechet. Această doctrină are diferite ramuri, una dintre ele fiind semiuniversalismul, care admite că deşi nu vor fi toţi oamenii salvaţi, totuşi tuturor li se va da o şansă de împăcare cu Dumnezeu, în regatul de o mie de ani. Poziţia acestora este dezbătută în cele ce urmează.

 

Ei spun că versetele despre judecată trebuie studiate din mai multe unghiuri şi cred ca oamenii care au murit ca păcătoşi nu ar trebui judecaţi pentru ce au făcut înainte de a muri, ci după ce vor face după ce vor învia. 

 

Este evident că Biblia vorbeşte despre o înviere şi că la această înviere vor învia toţi cei morţi, însă ei dau ca dovadă doar texte în care nu se vorbeşte ce se întâmplă la înviere, ca de exemplu Ioan 11:20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. 21. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! 22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu."23. Isus i-a zis: "Fratele tău va învia." 24. "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi."

 

Dar textele care vorbesc despre ce se petrece la înviere sunt foarte clare şi exclud orice reinterpretare de tip universalist sau semiuniversalist:

Apocalipsa 20:11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc. 

 
Ei susţin că faptele despre care se vorbeşte la versetul 12, ar fi de fapt faptele ce le-au făcut aceştia după înviere. Dar conform cu mărturia celor scrise în Biblie – judecata se face după faptele făcute înainte de a muri şi nu cum cred aceştia, că morţii vor fi judecaţi după faptele ce le vor face după înviere. 

 

          Ce înţelegem prin "judecată", din punct de vedere biblic? Dacă mergem la un dicţionar, putem vedea că este cercetarea unui caz. Schimbă Biblia această noţiune? Nu, căci şi în acest caz este pârât şi reclamant, pârâţii suntem noi, oamenii, iar noi suntem pârâţi de Satan care este reclamantul, justiţiarul făţarnic şi fals şi suntem acuzaţi zi şi noapte în faţa justiţiei divine; şi bineânţeles Diavolul face tot posibilul ca să cădem şi el să aibă dreptate, cum a făcut în cazul lui Iov (dovezi: Iov capitolul 1 şi 2 cu Apocalipsa 12:10). 

 

Totuşi, universaliştii şi semiuniversaliştii se agaţă de un verset, care în opinia lor ar garanta interpretarea celor spuse în Apocalipsa 20:12, în modul văzut de ei. Ei fac trimitere la Matei 12:31,32 şi întreabă: “Despre ce fel de iertare poate fi vorba în veacul viitor? Şi ce rost avea să le spună acestora despre o iertare, dacă nu ar exista aşa ceva în veacul viitor?”

 
Matei 12:31,32 “De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” BVDC

 
Prin prisma acestui verset vedem că există un păcat capital, care nu se iartă nici în acest veac (deci înainte de înviere) şi nici în cel viitor (deci după înviere). Iar cine nu primeşte iertare nu poate fi mântuit nici acum, în acest veac, nici în veacul viitor. Ei au tras o concluzie greşită, crezând că cei care vor păcătui în acest fel în veacul viitor vor fi oamenii din acest veac, care au fost înviaţi şi li s-a dat o şansă la viaţă eternă, dacă se vor îndrepta, iar ei nu au făcut-o.

 
          Ei merg pe ideea că dacă oamenii aceia care vor păcătui în viitor, nu sunt din veacul acesta, atunci de unde sunt, căci alţi oameni nu există? 

 

Ei bine, aceşti oameni într-adevăr încă nu există. Dar vor exista. Ei sunt oameni din acel veac viitor, născuţi în acel veac viitor. 

 

Dar universaliştii şi semiuniversaliştii întreba nedumeriţi, cum se poate aşa ceva, dacă la înviere oamenii nu se mai căsătoresc ci sunt ca îngerii?

 

Marcu 12:25. Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

 

Acest verset vorbeşte doar de cei care vor învia şi noi nu am spus că oamenii care se nasc în regatul de o mie de ani de pe pământ, vor fi al acelora care au inviat.

 

Este clar că cei ce se nasc în veacul viitor nu sunt născuţi de către cei care vor merge la cer (Apocalipsa 15:2), ci de către aceia care au rămas pe pământ după judecăţile şi urgiile (plăgile grozave) făcute de către îngerii sfinţi (Apocalipsa 8:1-13), din porunca lui Dumnezeu (Apocalipsa 15:3,4). Observaţi expersia acelor mântuiţi care cântă în cer „şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta”; acest eveniment se petrece după răpirea Miresei lui Christos, cei care se pocăiesc după răpire, pierzând premiul ceresc, având doar harul să trăiască pe pământ.

 

          Aşadar Matei 12:31,32 dovedeşte două lucruri:

1. Acest verset dovedeste clar, că jerftfa "Mielului lui Dumnezeu” (Ioan 1:29) care este Isus Christos, nu are puteri nelimitate, cum cred greşit cei ce sustinut mântuirea universală şi cei numiţi semiuniversalişti (care cred în şansa a doua de pocăinţă). Această jertfă are putere de ispăşire numai peste aceia care cred în ea, conformându-se procesului naşterii din nou, din apă şi duh sfânt; aici intră şi pruncii şi copiii credincioşilor, care sunt consideraţi sfinţi, dacă sunt educaţi în sfinţenie, în virtutea angajamentului părinţilor: "Cât despre mine, eu şi casa mea voi sluji pe Yehowah" (Iosua 24:15). 

 

Altfel, de ce ar mai da Dumnezeu o şansă de pocăinţă cuiva pe care nici în acest veac nu l-a putut ierta? E nonsens şi pe deasupra păgubos să bagi un lup în staulul oilor (Isaia 26:10). De aceea spune Domnul Isus ca cei ce săvârşesc fărădelegea acum, în acest veac, vor fi smulşi şi arşi de îngeri la sfârşitul veacului acestuia (Matei 13:39-41), tocmai ca în veacul viitor să nu facă din nou tulburare păcii şi ordinii lăsate de Dumnezeu.

 

2. Desigur, textul din Matei 12:31,32 dovedeşte clar că în viitorul numit “regatul de o mie de ani” (atenţie: dar numai aici, nu şi după mia de ani), se vor face anumite păcate (de către oamenii de pe pământ, şi nu de către cei răpiţi la cer), care unele vor putea fi iertate, iar altele, cele de hula împotriva duhului sfânt, nu vor putea fi iertate, nici atunci. 

 

Biblia arată ca oamenii care au făcut nelegiuirea au drept numai la o singură viaţă, nu la două vieţi cum susţin semiuniversaliştii sau mai multe vieţi cum susţin universaliştii!

         Iată şi dovada din Sfânta Scriptură:

“Cine crede în Fiul are viata veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan.3:36)

 

Aşadar în versetele din Matei 12:31,32 nu poate fi vorba de oamenii care nu s-au pocăit în acest veac, ci de oamenii care se vor naşte în regatul de o mie de ani, cum arată profeţiile din Isaia 11:1-9, Isaia 65:17-25

 

După răpire (Apocalipsa 11:3-12), cei care se pocăiesc rămân pe pământ (Apocalipsa 11:13): “Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.” 

Aceştia pierd cerul ca răsplată, dar primesc ca moştenire dreptul de a trăi etern pe pământ. Aceşti oameni pocăiţi (care vin la pocăinţă după răpire, compară cu Apocalipsa 15:2-4) vor repopula pământul în timpul regatului mesianic de o mie de ani, deoarece plăgi uriaşe vor împuţina drastic populaţia de pe pământ (Apocalipsa capitolul 8), iar în final vor fi eliminaţi toţi cei nesupuşi (Apocalipsa 19).

 

Ce se întămplă cu un om nemântuit după ce moare? Oare este el înviat în mileniul mesianic sau după mileniul mesianic ca să mai trăiască o sută sau două sute de ani în care să fie educat pentru a primi pocăinţă şi mai apoi testat, cum cred cei ce susţin aşa ceva? Arată Biblia aşa ceva? Nici vorba!

          Ce arată Biblia:

“Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata” (Evr.9:27)

          Ce spune acest verset? Că după ce mor păcătoşii, ei trebuie judecaţi. Ce înseamnă a fi judecat ca necredincios? Nicidecum încă un drept la o viaţă de o sută sau două sute de ani! Ci osanda!

“Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.” Luca 11:32

          Cum defineşte DEX-ul cuvântul "osândă":

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.)

1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva.

2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).

Sursa: DEX '98

OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2) Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se) osândi 

 

Are Biblia un alt punct de vedere despre osândă? Nu, ci o defineşte ca nimicire:
2Petru 3:7. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

 

          Sfinţii vor judeca lumea (1Corinteni 6:2), printre care sfinţi vor fi şi cei din Ninive de pe timpul profetului Iona; au fost sfinţi deoarece s-au pocăit la mesajul profetului iar verdictul lor, vedem că este osânda, nicidecum scuza.

 

Universaliştii şi semiuniversaliştii dau ca dovadă Matei 21:31într-o manieră necontextuală, scriind că unii vor merge înaintea altora în regatul lui Dumnezeu. Însă contextul spune că cei din aceste categorii de oameni (vameşii şi curvele), se pocăiau mai repede ca şi conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului şi astfel intrau în regatul lui Dumnezeu, cât despre ceilalţi nici vorbă să intre, dacă nu se pocăiau: “Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” Matei 23:33

 

Un alt text la care face apel universaliştii şi semiuniversaliştii este Luca 10:12. “Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. 13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă. 14. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.”

Apoi întreabă:

“În ce sens va fi mai usor? Nu vor muri de tot? Horazin şi Betsaida vor fi date morţii complet iar Tirul şi Siodonul doar pe jumătate?”

 
          Răspunsul este nu. Sensul din aceste fraze este că păcatul înfăptuit de ei va fi mai grav ca cel făcut de ceilalţi. De exemplu, cel care sparge un magazin pentru că nu are ce mânca comite un delict, dar nu aşa de grav ca cel care are ce mânca, dar jefuieşte acelaşi magazin şi aceeaşi sumă pentru ca să fure banii pentru jocuri de noroc şi alte lucruri de acest gen. Ambii vor primi aceeaşi osândă, condamnarea la închisoare. La fel va fi şi cu cei care au păcătuit voit şi în continuu, şi nu s-au pocăit în această viaţă. Cel care fură că nu are ce mânca nu se poate justifica, deoarece ar trebui să lucreze, iar dacă nu poate să apeleze la ajutorul statului, iar cel care fură pentru risipă şi senzaţii tari, nici măcar nu poate deschide gura: “nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu.” 1Corinteni 6:10 

 

          Apoi aceştia aduc în dezbatere anumite profeţii, plasând la finalul versetelor un mic comentariu: “Ezechiel 16:53. Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor, 54. ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere. 55. Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăşi la starea voastră de mai înainte.”
Comentariul lor: “Una din multele dovezi că până şi cei mai nenorociţi oameni din trecut, nu din cei ce se nasc în Mileniu, vor fi înviaţi.”

 
          Dar textul acesta nu vorbeşte de învăţarea, probarea şi mântuirea celor din profeţie în mod explicit şi contextul biblic nu permite această înţelegere (a se compara cu Galateni 5:19-21). Textul vorbeşte doar de învierea lor şi în acest cadru se va produce judecata. Sodoma şi celelelte cetaţi pedepsite, când vor vedea că au fost alţii şi mai răi ca ei, vor avea o ruşine mai mică - ca să spun aşa - pe când curva cea mare Ierusalimul antic din acel timp - va avea cea mai mare ruşine, văzând că ei au făcut lucruri cu mult mai detestabile ca Sodoma şi Samaria, ca de exemplu arderea copiilor în foc (Ezechiel 20:31), deci rusinea lor va fi deplină. Dar asta nu le va aduce mântuirea.

 

O altă profeţie prezentată de ei şi scoasă din context este din
Ieremia 48: 42. Astfel Moabul va fi nimicit de tot şi nu va mai fi un popor, căci s-a semeţit împotriva Domnului. 43. Groaza, groapa şi laţul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul. 44. Cel ce fuge de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul. 45. Fugarii se opresc sleiţi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului şi mistuie laturile Moabului şi creştetul capului celor ce se fălesc. 46. Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoş este pierdut! Căci fiii tăi sunt luaţi prinşi de război, şi fiicele tale, prinse de război. 47. Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul." Aceasta este judecata asupra Moabului.” 

 

Comentariul lor este următorul: “Vor fi aduşi înapoi la viaţă doar pentru a li se spune că trebuie să moară?”

         Textul nu vorbeşte de înviere. Este vorba de cei vii din acel timp, care au fost duşi în robie de babilonieni şi au fost eliberaţi de Cirus "după mult timp". Aşa apare în traducerea unui distins şi bun traducător, bun şi lăudat cunoscător al limbii ebraice antice: "Dar voi aduce înapoi pe Moab din captivitate după mult timp".  

 

 Şi da, la înviere toţi păcătoşii se vor confrunta cu lista păcatelor lor sumarizate în câteva capete de acuzare, apoi vor muri ruşinându-se în plâns şi scrâşnind din dinţi împotriva profeţilor falşi care i-au înşelat şi i-au dus la o pierzare ruşinoasă, dureroasă şi veşnică (Matei 13:37-43).

 

O altă profeţie prezentată greşit de aceştia este din Ieremia 49:35-39 ce prezice deportarea elamiţilor de către babilonieni şi repatrierea lor de către regele eliberator, persanul Cirus. Tabloul profetic de aici nu are nici o legatură cu învierea şi nu prezintă nimic în sprijinul doctrinei universaliste sau semiuniversaliste.

 
          Aceştia prezintă la fel de greşit cele scrise în Psalm 22:27. “Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.” apoi întreabă: “Psalmistul vede că sunt aceeaşi oameni din vremea sa, altfel cum să îşi aducă aminte?"

 
          Nici vorbă. Contextul din acest psalm, versetele 22,23,25 arată că Dumnezeu va fi lăudat şi din această pricină atunci când Dumnezeu va cerceta pământul prin nişte judecăţi (urgii) grozave, iar cei ce vor lua aminte la ce au auzit, îşi vor aduce aminte de Dumnezeu, se vor pocăi şi se vor închina lui. 

 

Acest timp este descris şi în alte locuri unde scrie despre acelaşi lucru: Apocalipsa 7:9,10, Apocalipsa 15:3,4. Acest timp nu este în regatul de o mie de ani, ci înaintea lui, în timpul marelui necaz, după cum scrie "ei vin din necazul cel mare" Apocalipsa 7:14 şi nu “ei vin din mormânt”.

 

          Aceştia întreabă citând Ieremia16: 19. “Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor!” – “Care părinţi? Cei ce le-au dat naştere în Mileniu le-au spus aceste cuvinte? Sau e vorba de cei din trecut ce vor învia?”

 
          Neamurile acestea îndepărtate sunt toţi cei care au primit mărturia despe Dumnezeul adevărat, vestită prin vestea bună a Fiului său, inclusiv de cei ce vin din necazul cel mare (Matei 24:14, Apocalipsa 7: 9,10, Apocalipsa 15:3,4), deci nici aici nu putem vorbi de un text despre înviere.

 

  Aceştia citează Romani 2:12 în sprijinul argumentaţiei lor, deşi nu se vede nici o logică, care să o confirme:

“Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”

        Textul din Romani 2:12 este clar, nu ai cum să îl interpretezi, numai după cum scrie.

 
1. Se vorbeşte de cei care au păcătuit având sau nu legea lui Dumnezeu, dată prin Moise. Naţiunile care nu au avut această lege, nu vor fi judecaţi după această lege, însă cei care au avut-o, vor fi judecaţi după aceasta lege, la înviere. Nu este vorba de timpul din Mileniu.
2. În regatul lui Dumnezeu toţi oamenii vor avea legea lui Dumnezeu, dată prin Christos, de aceea textul nu se aplică la cei din regatul mesianic. Nu văd cum ar sprijini doctrina universalistă sau semiuniversalistă, din moment ce vorbeşte pe pieire.

 

          Aceştia fac următoarea remarcă: “În Ioan 14, Domnul Isus spune că se duce să pregătească alor Săi un lăcaş în cer, în timp ce mulţimilor nemântuite le spune că cei blânzi vor moşteni Pământul - Matei 5:5"

 
         Nu este nici o contradicţie ideologică, cerul şi pământul este moştenirea acelora care fac parte din adunarea creştină adevărată. Dumnezeu a umblat pe pământ în timpul când exista grădina Edenului şi a vorbit gură către gură cu Adam, deşi în mod invizibil. La fel vor face şi creştinii credincioşi, dacă vor fi credincioşi în toate, fiind puşi regi şi preoţi peste oamenii de pe pământ care vor trăi în regatul de o mie de ani, guvernând peste aceştia împreună cu Christos, Fiul lui Dumnezeu, sub poruncile Tatălui nostru ceresc. 

 

Nu se poate susţine că prin "cei blânzi" din acest text se înţelege că aceştia s-ar fi îmblânzit în regatul de o mie de ani ai lui Christos, aşadar că sunt oamenii indiferent cât au fost de răi de la Adam şi până la regatul de o mie de ani; Biblia nu susţine aşa ceva, de aceea susţin că sunt doar cei vii, care au supravieţuit marelui necaz prin pocăinţă şi urmaşii lor care au repopulat planeta pământ. 

 
        Aceştia mai aduc în discuţie Isaia 25:7 şi îl comentează spunând că tuturor celor de pe Pământ, indiferent cât de răi ar fi murit, la înviere li se va lua de pe ochi valul de minciună şi babilonie şi vor vedea bine şi vor fi adăpaţi şi hrăniţi spiritual cu adevăr.

 
         Dar oare despre ce perioadă a istoriei omenirii este vorba?
Dacă citim Apocalipsa 7:14 acolo se vorbeşte de o mulţime mare formată din toate popoarele, care ies din necazul cel mare. Dar aceste popoare au fost triate semnificativ de plăgile uriaşe ce au decimat populaţia pământului în timpul marelui necaz. Păcătoşii incurabili au fost înlăturaţi de aceste plăgi înspăimântătoare (Apocalipsa capitolul 8), deoarece nu au vrut să asculte şi să se supună evangheliei mântuirii, iar cei ce au scăpat ascunzându-se, au fost şi ei eliminaţi (Apocalipsa 19). După aceste evenimente groaznice, a rămas totuşi un număr semnificativ de oameni pe pământ, care s-au pocăit, după ce Mireasa lui Christos (creştinii adevăraţi) au fost răpiţi.

 

Mulţi nu cred că după răpire ar mai putea fi vorba de pocăinţă. Dar dacă nimeni nu rămâne pe pământ, după ce păcătoşii incurabili mor, de ce mai este nevoie de judecători (Matei 18:19)? Şi de ce ar mai trebui legat Satan pentru o mie de ani, dacă pe pământ nu ar mai fi oameni care să poată fi înşelaţi (Apocalipsa 20:7-10)? Şi atunci într-adevăr iertarea, despre care vorbeşte Domnul şi Mântuitorul nostru la Matei 12::31,32 este spusă fără rost.